Acesta ar putea fi cel mai scump Ferrari din istorie

Acesta ar putea fi cel mai scump Ferrari din istorie

Există un model de Ferrari care ar putea intra în istorie ca fiind unul dintre cele mai scumpe autovehicule cumpărate vreodată de cineva. Momentan, modelul la care fac referire nu este cel mai scump, dar această situație se poate schimba în doar câteva săptămâni, după cum speră și cei de la casa de licitații RM Auctions din Monterey, locul în care se va organiza licitația pentru vânzarea mașinii ce ar putea scrie istorie.

Pentru a nu mai ține pe nimeni în suspans, Ferrari-ul despre care vorbesc este un Ferrari 275 GTB/C Speciale și este unul dintre cele doar 3 exemplare construite de Maranello spre sfârșitul anului 1964 și începutul anului 1965, cu scopul omologării noului model de mașină de curse 275 GTB.

Mașina va fi vândută de către RM Auctions, în data de 15 august 2014. Prețul estimativ care a fost pus pe această mașină poate ajunge până la 20 de milioane de lire sterline. Dacă mașina se va vinde la această sumă, atunci ea va eclipsa lejer un alt model de Ferarri, 275 GTB/4 NART Spider, care s-a vândut pentru nu mai puțin de 16 milioane de lire sterline în 2013, fiind unul dintre cele mai scumpe Ferrari-uri cumpărate la o licitație.

275 GTB a fost conceput pentru a se lupta cu modelele GT40 și Shelby Cobra Daytona de la Ford la Le Mans în 1965. A fost primul model de Ferrari care era dotat cu suspensie independentă spate și reprezenta o nouă treaptă de evoluție de la serie de succes de mașini Ferrari 250, care includea și celebrul 250 GTO.

Având o caroserie de aluminiu, un șasiu mai ușor și un motor V12 puternic (care putea dezvolta cu 70 de cai putere mai mult decât modelul de stradă), Ferrari 275 GTB/C Speciale era cu mult mai ușoară și mai rapidă decât un 275 GTB standard. Modelul care urmează a fi vândut la licitație nu a participat niciodată la o cursă, însă unul din celelalte 2 exemplare care mai există a reușit să ia locul 3 la Le Mans în 1965.

Cu toate că acest model a fost deținut de mai mulți proprietari pe parcursul anilor, condiția în care se află este una impecabilă. Este o mașină care are toate componentele originale, acest lucru putând fi verificat prin analizarea numărului de serie de la motor, șasiu și cutia de viteze.

După cum spuneam, Ferrari GTB/C Speciale va fi disponibil în cadrul unei licitații organizată de casa de licitații RM Auctions în Monterey, pe data de 15 august. Rămâne de văzută dacă va doborî vreun record în materie de preț de cumpărare. În cadrul aceleiași licitații va mai putea fi admirat și chiar cumpărat un Ferrari 275 GTB/4, care i-a aparținut cândva lui Steve McQueen, una dintre legendele Hollywood-ului.

Așadar, dacă sunteți mari fani Ferrari și aveți niște milioane de euro, lire sau dolari de cheltuit, atunci nu mai pierdeți vremea și luați-vă bilet de avion acum!

BMW Seria 4 Gran Coupé: imagini şi informaţii oficiale

BMW Seria 4 Gran Coupé: imagini şi informaţii oficiale

Compania germană BMW a publicat primele informaţii şi imagini oficiale cu noul BMW Seria 4 Gran Coupé – cel de-al treilea model din noua familie BMW Seria 4. 

bmw seria 4 gran coupe oficial front

BMW Seria 4 Gran Coupé a fost dezvăluit oficial de către compania germană cu sediul în München. BMW Seria 4 Gran Coupé devine, astfel, cel de-al treilea model din noua familie BMW Seria 4, alături de BMW Seria 4 Coupé şi BMW Seria 4 Cabrio.

Noul BMW Seria 4 Gran Coupé e la fel de lung şi de lat ca varianta coupé cu două uşi pe care este bazat şi reprezintă un concurent serios pentru Audi A5 Sportback. Altfel spus, BMW a creat un coupé cu patru uşi de clasă medie.

bmw seria 4 gran coupe oficial 67

În acelaşi timp, înălţimea mai mare cu aproximativ 30 mm se traduce într-un spaţiu interior ceva mai generos, precum şi un portbagaj mai mare. Mai exact, BMW Seria 4 Gran Coupé oferă un volum de încărcare de 480 de litri, cu 35 de litri mai mult decât în cazul variantei coupé cu două uşi. În plus, portbagajul poate fi extins la 1.300 de litri dacă se rabatează complet bancheta din spate.

Pentru a întări ideea de coupé, noul model a primit uşi cu geamuri fără rame, la fel ca Mercedes-Benz CLS sau Mercedes-Benz CLA.

La exterior, noul Seria 4 GC preia limbajul de design folosit atât la celelalte modele Seria 4, cât şi la modelele Seria 3. Altfel spus, o să fie destul de greu să-ţi dai seama dacă e un Seria 4 Gran Coupé sau un Seria 3 Sedan atunci când îl vezi pe stradă. Aceeaşi poveste se aplică şi la interior, unde cei de la BMW au folosit reţeta aplicată la celelalte modele din gamă: cea mai nouă generaţie a sistemului iDrive, ecranul de mari dimensiuni montat deasupra gurilor de ventilaţie de pe consola centrală şi sistemul Head-Up Display de afişare a informaţiilor direct pe parbriz.

bmw seria 4 gran coupe oficial 36

În ceea ce priveşte motorizările, noul BMW Seria 4 Gran Coupé va fi disponibil la lansare cu o selecţie de cinci propulsoare, dintre care trei pe benzină şi două diesel. Mai mult, clienţii vor putea alege între sistemul de tracţiune pe puntea spate sau sistemul de tracţiune integrală xDrive, precum şi între cutia de viteze manuală cu şase trepte, cutia automată Steptronic cu opt trepte sau cutia automată Steptronic sport cu opt trepte, care oferă şi posibilitatea schimbării treptelor prin intermediul clapetelor amplasate pe volan.

Noul model din familia Seria 4 va fi prezentat în premieră mondială la Salonul Auto Geneva 2014 din luna martie, iar vânzările vor începe în vara lui 2014.

bmw seria 4 gran coupe oficial 01

În continuare, datele tehnice ale variantelor disponibile la lansare:

BMW 420i

Motor: benzină, 1.997 cmc

Putere maximă: 184 CP/5.000-6.250 rpm

Cuplu maxim: 270 Nm/1.250-4.500 rpm

Acceleraţie 0-100 km/h: 7,6 secunde

Viteză maximă: 236 km/h

Consum mediu teoretic: 6,4 l/100 km

bmw seria 4 gran coupe oficial 35

BMW 428i

Motor: benzină, 1.997 cmc

Putere maximă: 245 CP/5.000-6.500 rpm

Cuplu maxim: 350 Nm/1.250-4.800 rpm

Acceleraţie 0-100 km/h: 6,1 secunde

Viteză maximă: 250 km/h

Consum mediu teoretic: 6,6 l/100 km

bmw seria 4 gran coupe oficial 65

BMW 435i

Motor: benzină, 2.979 cmc

Putere maximă: 306 CP/5.800-6.400 rpm

Cuplu maxim: 400 Nm/1.200-5.000 rpm

Acceleraţie 0-100 km/h: 5,5 secunde

Viteză maximă: 250 km/h

Consum mediu teoretic: 8,1 l/100 km

bmw seria 4 gran coupe oficial 69

BMW 418d

Motor: diesel, 1.995 cmc

Putere maximă: 143 CP/4.000 rpm

Cuplu maxim: 320 Nm/1.750-2.500 rpm

Acceleraţie 0-100 km/h: 9,2 secunde

Viteză maximă: 213 km/h

Consum mediu teoretic: 4,5 l/100 km

bmw seria4 gran coupe oficial 27

BMW 420d

Motor: diesel, 1.995 cmc

Putere maximă: 184 CP/4.000 rpm

Cuplu maxim: 380 Nm/1.750-2.750 rpm

Acceleraţie 0-100 km/h: 7,7 secunde

Viteză maximă: 236 km/h

Consum mediu teoretic: 4,7 l/100 km

bmw seria4 gran coupe oficial 09

Sursa: ProMotor.ro

Audi TT Ultra Quattro – concept pentru Worthersee Festival 2013

Audi TT Ultra Quattro – concept pentru Worthersee Festival 2013

Fanii mărcilor produse de concernul VAG îşi dau întâlnire în fiecare an la cea mai mare manifestaţie de profil: Worthersee Festival. Propunerea celor de la Audi în acest an se numeşe TT Ultra Quattro. Iată în continuare ce oferă în meniu.

Audi TT Ultra Quattro - concept pentru Worthersee Festival 2013

Cel mai puternic Audi TT în acest moment este Audi TT RS plus, motorul turbo de 2,5 litri producând o ”armată” de 360 CP. Deci poate părea ciudat că modelul Audi TT Ultra Quattro, pregătit pentru Worthersee 2013, se laudă cu numai 310 CP.

Practic, germanii au tunat motorul 2.0 TFSI de 272 CP de pe Audi TTS, rezultatul fiind un plus de 38 CP, în timp ce cuplul maxim ajunge de la 350 Nm la 400 Nm, care se obţin pe o plajă mai largă de turaţie, între 1.900 şi 5.000 rpm.

Audi TT Ultra Quattro - concept pentru Worthersee Festival 2013

Inginerii, însă, s-au concentrat pe altceva, şi anume pe reducerea masei totale. Astfel, Audi TT Ultra Quattro Concept este mai uşor cu 300 kg decât un TT normal, masa totală ajungând la numai 1.111 kg.

Ceea ce înseamnă un raport putere/masă de 279 CP/tonă (sau un raport masă/putere de 3,17 kg/CP), adică foarte bine. Performanţele maşinii sunt excelente, la nivelul unui TT RS plus: 0-100 km/h în doar 4,2 secunde şi o viteză maximă de 280 km/h.

Obţinerea unei reduceri atât de mari a masei proprii a fost posibilă prin utilizarea intensivă a materialelor uşoare, precum CFRP (polimer ranforsat cu fibră de carbon), FRP (polimer ranforsat cu fibră de sticlă) saumagneziu.

Interior Audi TT Ultra Quattro - concept pentru Worthersee Festival 2013

Modificările aduse motorului înseamnă o economie de 25 kg, optimizarea caroseriei a dus la un minus de 43 kg, iar înlocuirea panourilor metalice ale caroseriei cu unele din CFRP şi FRP înseamnă încă 100 kg în minus. Până şi bateria convenţională a fost înlocuită cu una de tip litiu-ion, plasată sub scaunul şoferului.

De asemenea, integrarea CFRP în componenţa roţilor a dus la o economie de 20 kg, în timp ce folosirea FRP pentru arcurile suspensiei înseamnă atât o reducere a masei suspendate cu 40%, cât şi o îmbunătăţire a manevrabilităţii şi timpilor de reacţie a suspensiei.

Sursa Stire : www.promotor.ro