Verificare istoric auto – trei cuvinte vitale la cumpărarea unei mașini la mâna a doua

Verificare istoric auto – trei cuvinte vitale la cumpărarea unei mașini la mâna a doua

Acest articol vă va ajuta să evitați țepele atât de frecvente din lumea vânzărilor de mașini la mâna a doua. Un cumpărător informat este un cumpărător în siguranță, așa că luați-vă 3-4 minute și aflați cum puteți verifica istoricul auto al oricărei mașini vă face cu ochiul.

Autoturismele la mâna a doua au din ce în ce mai mare căutare. Este și firesc de vreme ce îți poți lua mașina mult visată la un preț cu 20 până la 30% mai mic față de același model cumpărat de nou de la reprezentanță sau, pentru aceeași sumă de bani, îți poți permite mașini net superioare.

Pentru mulți, prețul considerabil mai scăzut al unei mașini la mâna a doua merită micile neajunsuri care însoțesc acest tip de tranzacție cum ar fi faptul că mașina a fost rulată până să le intre în posesie.

Dacă aceste mici diferențe față de o mașină nou-nouță pot fi trecute cu vederea, problemele mai serioase vor transforma un chilipir într-un coșmar. Și de cele mai multe ori, problemele serioase au la bază minciuna. Să fim sinceri, aproape toți vânzătorii de mașini rulate încearcă să le prezinte într-o lumină mai favorabilă decât ar fi cazul.

Mai toate anunțurile conțin “impecabil întreținută” “fără defecte” ”ocazie” șamd. Totuși, nu este mereu cazul așa.  De la micile înflorituri inofensive ale vânzătorilor de ocazie până la minciunile periculoase ale samsarilor experimentați, găsiți de toate în piața de mașini second hand. Dacă ne gândim ca una din trei mașini second hand are kilometrajul dat înapoi, e clar că sunt șanse bune să vă confruntați cu o problemă serioasă de fiecare dată când cumpărați o mașină la mîna a doua.

Antidotul?

Codul VIN.

Pe scurt, fiecare mașină primește un număr unic de identificare. Pe baza acestui număr unic, un furnizor de încredere precum carVertical va face o verificare VIN și vă poate prezenta întregul istoric al mașinii plus orice daună ascunsă suferită în urma unui accident.

Dar, să le luam pe rând.

Ce este mai exact codul VIN si cu ce m-ajută?

De zeci de ani fiecare mașină primește din partea producătorului un număr unic de indetificare format din 17 caractere. Așa impune legea, iar începând cu anul 2000 mai toate autorurismele îl au localizat in partea stânga jos a parbrizului, tocmai ca să poată fi citit cu ușurință. Îl puteți afla, de asemenea, la litera E din certificatul de înmatriculare/cartea de identitate a mașinii.

Codul VIN este practic amprenta mașinii și-n orice operație majoră, mașina-și va lăsa amprenta. Se schimbă proprietarul? Va fi implicat codul VIN. Are loc un accident serios? Din nou, codul VIN își face aparența. Mașina a fost furată? Și acest eveniment va fi legat de codul VIN.

Pe lângă “cod VIN” (prescurtare a „Vehicle Identification Number”), acest șir de 17 caractere mai poate purta și alte denumiri precum “serie de șasiu”, „număr de șasiu”, sau „număr unic de identificare”.

Bun, dar la ce vă ajută pe Dvs acest cod?

Pe baza sa și cu ajutorul unui agregator de baze de date (în acest articol vom folosi drept exemplu serviciul celor de la carVertical), puteți afla toate acele situații descrise mai sus – furturi în care a fost implicată mașina, accidente, schimbări de proprietari, kilometrajul real, în ce țări a fost înmatriculată, câți proprietari a avut înaintea Dvs, dacă mașina a fost folosită în regim de taxi sau livrare, etc.

Cu codul VIN afșați adevărul legat de trecutul mașinii pe care doriți să o cumpărați, indiferent de ce baliverne încearcă cumpărătorul să vă servească.

Cum verific istoricul mașinii știind doar codul său VIN?

Baza de date a Registrului Auto Român este limitată, ca să folosim un termen cât se poate de drăguț. Conține numai câteva informații despre mașini și doar după ce acestea au fost înmatriculate în România. Nimic de ce s-a întămplat cu ele înainte de a ajunge în țară. De foarte multe ori, mai ales când vorbim despre mașini de import, exact ce s-a întâmplat cu ele ÎNAINTE de a ajunge în țară este ce ne interesează.

Agregatoare de baze de date precum serviciul celor de la carVertical strâng la un loc informații din multiple țări europene la care adaugă bazele de date din Statele Unite si Canada. Avem, prin urmare, șansa de a accesa zeci de surse cu un singur click.

Mai mult, pentru a avea acces la acest istoric auto sunt necesare doar codul VIN și o conexiune la internet.

Întreg procesul implică doi pași banali – Pasul 1, citesc codul VIN; Pasul 2, îl introduc pe pagina carVertical. Imediat după primesc și citesc un raport detaliat al mașinii în cauză.

Toate bune și frumoase, dar ce conține mai exact acest raport?

Bună întrebare.

Ne-am pus-o și noi, așa că am decis să cumpărăm un raport de la carVertical ca să vedem mai precis ce ne livrează. Pentru o extra reducere de 20% am folosit si codul de reducere carVertical de pe Crazy-Deals.ro

Raportul începe cu un sumar în care sunt trecute în revistă punctele cheie. Aflăm aici dacă s-a umblat la kilometraj, dacă mașina este declarată furată în altă țară, dacă a suferit accidente majore și, extrem de important, dacă a fost folosită în regim de taxi sau livrare.

exemplu raport carVertical

Imediat după ne sunt prezentate toate țările în care mașina a fost înmatriculată anterior, plus orice întrebuințare specială declarată. Anume, aflăm dacă a fost mașină de poliție, mașină de livrări, mașină în regim de închirieri pe scurtă durată și o alta sumedenie de astfel de întrebuințări speciale.

Urmează segmentul care ține de un potențial furt. Sunt consultate baze de date din 11 țări printre care Italia, America, Canada, Olanda, Finlanda, pentru a vedea dacă nu cumva mașina a fost declarată furată într-una dintre ele.

Imediat după găsim un grafic al kilometrilor reali parcurși și un raport legat de odometrul mașinii.

grafic al kilometrilor reali parcursi - raport carVertical

Urmează trecerea în revistă a daunelor unde ne este prezentat un model 3D cu identificarea locurilor avariate plus detalii despre felul și costul daunelor înregistrate.

model 3D cu identificarea locurilor avariate plus detalii despre felul și costul daunelor înregistrate.

 

Raportul se încheie cu date ale mașinii pe care le găsiți și în talon, dar care este bine să fie verificate. Anume, puterea motorului, culoarea originală a caroseriei, modelul mașinii plus ceva fotografii.

Am fost plăcut surpinși de faptul că cei de la carVertical au creat și un ghid care vă îndrumă pas cu pas cum să verificați mașina la fața locului pentru a fi și mai sigur că nu achiziționați proverbiala dudă.

De la verificarea chiuloasei, până la verificarea frânelor sau a potențialelor scurgeri de lichide, toți pașii majori ai unei inspecții auto sunt cuprinși în ghidul carVertical atașat istoricului mașinii verificate.

Sună bine, dar nu merge să cumpăr mașina și fără să plătesc un raport?

Poate că da, sau poate că nu.

Dacă aveți noroc, mașina care vă interesează este exact cum o descrie vânzătorul. Dar… dacă nu aveți noroc de data asta?

Dacă în loc de 80.000 km sunt 190.000? Dacă mașina a fost implicată într-un accident și are probleme serioase de structură? Dacă motorul este făcut praf și urmează să cedeze în câteva săptămâni? Dacă mașina are probleme legale? Dacă mașina “perfect întreținută” a fost folosită la livrări sau ca mașină de închiriat? Sunt zeci și zeci de astfel de “dacă” la care vă expuneți.

Multe scenarii care pot să vă coste enorm de mult timp si extrem de mulți bani. Scenarii de care vă puteți proteja în câteva minute, contra unui preț derizoriu.

Imaginați-vă că mașina a fost folosită pentru livrări și kilometrajul arată doar 40% din cât a rulat în realitate. Toată acea uzură va fi suportată din buzunarul Dvs. Și e păcat.

raport carVertical - poze masina cu daune

Dar de ce se percepe o taxă pentru un astfel de raport?

Răspunsul simplu este pentru că întreținerea unei astfel de baze de date care unește zeci de altele și oferă o interfață comună, ușor de folosit, este extrem de costisitoare. Și-n timp și-n bani.

Mai mult, baza de date trebuie continuu întreținută și reîmprospătată.

Concluzie

În schimbul unei sume modice, rapoarte precum cele oferite de carVertical pot să vă ferească de o sumedenie de probleme ascunse când cumpărați o mașină la mâna a doua. Pe baza unei verificări VIN aveți access la o mulțime de detalii legate de mașină precum kilometrajul real, daune suferite în trecut, dacă a fost întrebuințată în regim de taxi sau livrări, dacă mașina nu este cumva raportată furată în altă țară plus multe multe altele.

Verificarea istoricului auto după codul VIN este vitală, iar in secolul 21 este și facilă și ieftină.

Android pe masinile Ford – parteneriat cu Google

Android pe masinile Ford – parteneriat cu Google

Ford pariază pe Google pentru a-și spori transformarea digitală și pentru a „reinventa” vehiculele conectate într-un acord de șase ani.

Google și Ford au anunțat un nou parteneriat la începutul acestei săptămâni, care va aduce tehnologia Android la mașinile Ford și va accelera transformarea digitală a companiei auto.

Din 2023, parteneriatul de șase ani va vedea milioane de viitoare vehicule Ford și Lincoln alimentate de Android, cu aplicații și servicii Google încorporate, în încercarea de a „reinventa experiența vehiculului conectat”.

Aceasta va include Asistentul Google activat prin voce, Hărți Google pentru navigare și Google Play pentru controlul muzicii și al podcasturilor. Utilizarea Android va permite, de asemenea, Ford și dezvoltatorilor terți să construiască aplicații pentru vehicule.

Suntem obsedați de crearea de produse și servicii Ford obligatorii, distincte”, a spus Jim Farley, președinte și CEO Ford. „Această integrare va dezlănțui echipele noastre pentru a inova pentru clienții Ford și Lincoln, oferind în același timp acces la aplicațiile și serviciile Google de nivel mondial.

Ca parte a parteneriatului, Google va deveni și furnizorul preferat de cloud al Ford. Producătorul auto a declarat că va valorifica experiența Google în domeniul datelor, inteligenței artificiale și învățării automate pentru a accelera transformarea digitală, moderniza operațiunile și alimenta tehnologiile vehiculelor conectate.

Aceasta va include îmbunătățirea experiențelor clienților cu servicii personalizate, modernizarea dezvoltării produselor, fabricarea și gestionarea lanțului de aprovizionare și implementarea modelelor de afaceri bazate pe date.

Ford și Google vor înființa, de asemenea, un nou grup de colaborare, Team Upshift, pentru a explora oportunitățile de inovație în spațiul auto. Aceasta ar putea include dezvoltarea de noi experiențe de vânzare cu amănuntul atunci când cumpărați un vehicul sau crearea de oferte pe baza datelor.

Pe măsură ce Ford continuă cea mai profundă transformare din istoria noastră cu electrificare, conectivitate și auto-conducere, Google și Ford, împreună, creează o unitate de inovare capabilă să ofere o experiență superioară clienților noștri și să modernizeze afacerea noastră”, a adăugat Farley.

Condițiile financiare ale tranzacției nu au fost dezvăluite. Potrivit unei estimări a lui Morgan Stanley , tranzacția ar putea crea un flux anual de venituri de 9 miliarde de dolari pentru Ford și ar putea genera profituri de 5 miliarde de dolari.

Pe lângă aducerea sistemului de operare Android la milioane de vehicule, acordul ar putea fi, de asemenea, un impuls pentru afacerea Google în cloud. Gigantul tehnologic a dezvăluit date financiare pentru unitatea sa de cloud computing pentru prima dată la începutul acestei săptămâni, dezvăluind faptul că a înregistrat o pierdere de 5,6 miliarde de dolari în 2020 la venituri de 13,1 miliarde de dolari.

Stire auto preluata de pe siliconrepublic.com

Photo by Julissa Helmuth from Pexels

 

Mercedes readuce in prim plan Maybach-ul

Mercedes readuce in prim plan Maybach-ul

Dacă ar fi ca Maybach-ul să-l citeze pe Terminator, probabil ar spune „I’ll be back!” Adică, „Mă voi întoarce!” Într-adevăr, Mercedes are de gând ca, la doi ani după stoparea producției acestui model, să-l readucă în atenția publicului. Noua versiune, S600, va costa aproximativ 167540 de euro și va putea fi cumpărată începând cu luna aprilie a anului viitor, când va ajunge în reprezentanțe.

Ea va fi cu 20 de centimetri mai lungă decât decât modelele de clasă S standard, mare parte din acest spațiu aflându-se în partea pasagerilor. Nu vor lipsi și dotările luxoase, care mai de care mai potrivite pentru cumpărătorii pretențioși. Mercedes a ținut să precizeze că Maybach nu este doar o simplă mașină, ci un brand secundar, la fel AMG-ul. Compania germană eliminase modelul din producție din cauza vânzărilor foarte slabe în noiembrie 2013, însă a subliniat faptul că a dorit să-l introducă din nou, de data aceasta ca parte integrantă, aflată sub cupola Mercedes.

Maybach S600 va avea un motor V12, cu 523 de cai putere și, posibil, o transmisie automată, în 7 trepte, luată de la Mercedes Benz S550. Echipamentul standard este alcătuit dintr-un pachet de asistență pentru șofer, cu tehnologia Intelligent Drive, Magic Body Control, Night View Assist Plus, completate de un pachet pentru confort și încălzire, un HUD (head-up display), un sistem de iluminat inteligent cu LED-uri și un sistem de sunet 3D surround Burmester.

Mini Clubman 2016, tot mai aproape de a intra in  productie

Mini Clubman 2016, tot mai aproape de a intra in productie

A trecut aproape un an de la debutul conceptului Mini Clubman, iar versiunea de serie a sa este tot mai aproape de a intra în producție. Între momentul prezentării conceptului la Salonul Auto de la Geneva, în 2014, și prezent, Mini a lansat modelul cu 4 uși și acoperiș nedecapotabil, care s-a dovedit a fi o versiune a fratelui său ceva mai scurt (ca lungime), mai degrabă decât o berlină inspirată din Austin Maxi, în care să te poți întinde în voie.

Această poziționare nu a fost una întâmplătoare, ea lăsând un loc în gama de modele și pentru noul Clubman care, din câte s-a observat, are mai multe în comun cu modelul „hardtop” (cu acoperiș nedecapotabil) față de versiunile anterioare. Totuși, la el nu s-a încercat ascunderea faptului că este o mașină cu 4 uși sau a lungimii pe care o are, ci se vrea, mai mult decât orice, să se scoată în evidență versatilitatea de care dă dovadă.

Ușile din spate sunt doar un pic mai lungi decât la modelul cu 4 portiere hardtop, având și un profil ușor diferit. Portbagajul s-a mărit și el un pic, iar accesul în el se face prin deschiderea a două uși. S-a umblat puțin și la partea din față a mașinii, în încercarea de a o face să arate altfel decât varianta hardtop. Pentru mulți dintre noi, cei care nu suntem mari cunoscători de Mini, această schimbare probabil că va trece neobservată, tocmai pentru că nu este una radicală.

Ceea ce va sări în ochi la noul Mini Clubman vor fi, fără îndoială, stopurile spate cu LED, ce vor fi acoperite de un geam clar, transparent, plasate în plan orizontal pe ușile de la portbagaj. Ele sunt încă un element care vor face distincția între versiunea hardtop și Clubman. Din punct de vedere al cailor putere, mașina va avea la dispoziție două motoare, unul de 1,5 litri, în 3 cilindri, cu injecție directă pe benzină (134 cai), și unul de 2 litri, tot pe benzină, cu injecție directă, la 189 cai.

Beneficiile unui magazin online de piese auto

Beneficiile unui magazin online de piese auto

Ești mecanic auto? Sau doar un simplu proprietar de mașină care are nevoie de niște piese pentru o reparație mai urgentă? Indiferent de rolul pe care îl ocupi, știi foarte bine ce presupune a merge la cumpărături după ele. Multă bătaie de cap, drumuri lungi, obositoare, trafic infernal, nervi întinși la maximum. Asta te așteaptă dacă vrei să cumperi piese auto dintr-un magazin fizic.
Așadar, de ce ai vrea să mergi pe această cale, când poți, la fel de bine, să eviți toate problemele de mai sus și să îți comanzi tot ceea ce ai nevoie de pe internet?

Nu știai că este posibil? Ba da!

Mulțumită mediului online, acum poți alege mult mai ușor și mai rapid magazinul de piese auto de unde vei achiziționa produsele care îți sunt necesare.
Probabil că te întrebi de ce ai vrea să pierzi timpul pe internet, când ai atât de multe de făcut deja? Nu mai bine mergi la un magazin obișnuit? Evident, poți opta pentru acest lucru, dar ține minte ce spuneam mai sus referitor la problemele pe care le vei întâlni. Plus de asta, nu ai de unde să știi dacă magazinul pe care îl vizitezi are piesele căutate de tine.
Pentru a scăpa de orice obstacol și pentru cumpărături mai plăcute și rapide, apelează cu încredere la un magazin online de piese auto. Iată și câteva motive pentru care ar trebui să o faci…

1. Este mai avantajos

Atât din punct de vedere al timpului petrecut la cumpărături, cât și al prețurilor. În cazul unui magazin de piese auto online, nu mai ești nevoit să ieși din casă, mai ales dacă vremea de afară este una rea (ploaie, ninsoare, viscol, polei etc.). Poți plasa comanda din confortul locuinței tale, la orice oră din zi sau din noapte.

2. O mai mare varietate de produse

Chiar dacă ai mai multe magazine de piese auto în oraș, este foarte probabil să nu găsești exact acel produs pe care îl cauți la ele. Ceea ce poate fi destul de frustrant. Magazinul online, pe de altă parte, are un inventar mult mai complex, de unde poți alege piesa căutată. Și, chiar dacă nu ești mulțumit de gama de produse a acelui magazin, poți oricând vizita altul, fără să te ridici din fața calculatorului!

3. Prețuri mai mici

De cele mai multe ori, a comanda piese auto de pe internet se dovedește a fi o afacere mai bună, deoarece aici le poți găsi mai ieftine decât într-un magazin obișnuit.

Cat costa noul Gord GT?

Cat costa noul Gord GT?

Ținând cont de faptul că Ford a prezentat deja noul său supercar GT350R la Târgul Auto de la Detroit, întrebarea imediat următoare care se pune, în mod natural, este cât va costa modelul ce urmează să ajungă la reprezentanțe în 2016? Până acum, oficialii de la Ford nu au răspunsă încă, deși au fost abordați pe această temă de mai multe reviste de profil. Totuși, au ținut să precizeze că GT-ul se va afla cam la același nivel de preț cu alte autovehicule, cum ar fi Lamborghini Huracan ($237000), Ferrari 458 Speciale ($298000) și McLaren 650S ($265000).

Dacă ar fi să speculăm, am putea spune că Ford GT este posibil să se vândă cu o sumă care se va apropria, probabil, de 250000 de dolari. Știu că pentru mulți dintre noi pare colosal, dar, comparativ cu alte rivale, noul GT are un preț rezonabil, la cei 600 de cai putere pe care îi ascunde sub capota motorului. Modelul de mai vechi al aceleași mașini costa, în 2005, 150000 de dolari (asta ar fi cam 180000 de dolari în prezent).

Deci, dacă și noua generație se menține undeva la 2-300000 de dolari, nu văd nici un motiv pentru care Ford nu ar putea să vândă mai tot ceea ce produce, mai ales la dotările pe care le oferă mașina. Compania americană nu a menționat încă numărul de GT-uri care urmează a fi produse și nici pentru cât timp se vor fabrica.

Dar aceasta este o întrebare și un subiect care, poate, vor fi tratate într-un alt articol, pe viitor. Dacă mai apar alte vești interesante cu privire la Ford GT, voi reveni cu ele la momentul oportun!

Ford a prezentat un nou model Shelby Mustang GT350R la Detroit

Ford a prezentat un nou model Shelby Mustang GT350R la Detroit

Nu cu multă vreme în urmă, în primele două săptămâni ale acestui nou an, Ford a prezentat, la Salonul Auto de la Detroit, o nouă generație a modelului Shelby Mustang GT350R. R-ul este pentru Shelby Mustang GT350 un pas înainte, la fel cum pentru Boss 302 a fost Laguna Seneca. Pentru aceia dintre voi care vă uitați contrariați la ecranul calculatorului și nu înțelegeți ce este înșiruirea de cuvinte de mai sus, să vă explic pe scurt.

Nu vă mai spun cum arată și ce înseamnă Shelby Mustang, cred că îl cunoaștem, cât de cât, cu toții. Referitor la Boss 302 (atât modelul „simplu”, cât și Laguna Seneca), este o mașină gândită mai mult pentru circuit, comparativ cu Shelby-ul. Ați văzut, am lămurit imediat dilema. Nu? Cam asta este diferența: Mustang Shelby – o mașină mai de stradă, Seneca – mai de curse.

Întorcându-ne la modelul despre care discutăm în articolul de față, Shelby Mustang GT350R are un design schimbat la noua sa versiune. Datorită spoiler-ului față redesenat, se lipește mai bine de sol, iar suspensia MagneRide adaptivă, folosită în premieră pentru Shelby, este potrivită pentru rularea pe un circuit (nimeni nu a spus că această mașină nu are ce căuta acolo!).

Un alt detaliu interesant este acela că, direct din fabrică, GT350R va veni dotat cu jante din fibră de carbon, care sunt cu vreo 6 kilograme mai ușoare față de cele din aliaj de aluminiu. Pe ele, stau niște cauciucuri Michelin Pilot Sport Cup 2 (de asemenea utile și pentru circuit).

Per total, Shelby Mustang GT350R a „slăbit” cu 60 de kilograme față de versiunea precedentă. S-au eliminat câteva elemente, precum sistemul audio, aerul condiționat, camera de marșarier și locurile din spate. Nu vă faceți griji, le puteți avea înapoi, dacă achiziționați pachetul de electronice!

Motorul este și el unul nou, de 5,2 litri V8, făcându-l unul dintre cele mai puternice motoare V8 aspirate natural produse de Ford până acum. Americanii ne promit că din el se vor scoate 500 de cai putere și un cuplu de 180,8 Nm. Transmisia este o Tremec în 6 rapoarte manuală.

Noul Shelby Mustang va debuta în acest an, probabil la un preț de aproximativ 80000 de dolari, încercând să se ia la trântă cu rivalul Chevrolet Camaro Z/28.

In sfarsitul articolului va lasam sa va delectati cu o superba galerie foto

Imaginile au fost preluate de NetCarShow.com
Tesla aduce imbunatatiri autonomiei modelului Roadster

Tesla aduce imbunatatiri autonomiei modelului Roadster

Compania Tesla, cunoscută pentru mașinile electrice pe care le produce, a anunțat că oferă noi pachete de echipare îmbunătățite, menite să crească autonomia modelului Roadster (care nu se mai află la vânzare, în caz că vă gândeați să vă achiziționați unul) la 400 de mile (sau, pentru noi, europenii, 650 de kilometri). Deci, de acum înainte, orice posesor de Roadster se poate bucura de drumuri mai lungi, fără să fie nevoit să oprească pentru reîncărcarea bateriilor foarte des!

Noua tehnologie folosită la fabricarea bateriilor ce echipează acest model poate oferi cu până la 31% mai multă energie față de performanțele inițiale, conform unor informații furnizate chiar de către Tesla prin intermediul unui articol postat pe site-ul oficial al companiei. Dacă e să luăm în considerare și celelalte îmbunătățiri disponibile modelului Roadster (un kit mai aerodinamic, cauciucuri noi, roți, frâne și rulmenți mai bune), autonomia lui poate crește chiar cu până la 50%!

Momentan, Tesla nu a dezvăluit încă prețul acestor pachete de uprgrade, denumite colectiv Roadster 3.0. Pentru a ajunge la performanța de a străbate o distanță de 650 de kilometri, din ceea ce spuneau americanii de la Tesla pe blog, trebuie respectate anumite viteze de deplasare și condiții de condus. Dar, fără îndoială, se poate realiza așa ceva, iar compania va face o demonstrație în acest scop în primele săptămâni ale anului curent.

tesla roadsterTesla a vândut aproximativ 2500 de bucăți din modelul Roadster (la un preț 109 000 de dolari fiecare), vehicul care a fost construit pe un șasiu de Lotus. Mașina a fost prezentată publicului în 2008, ceea ce a făcut ca Tesla să fie aproape de faliment, date fiind recesiunea apărută, costurile ridicate de producție și întârzierile neprevăzute.

Acțiunile companiei au urcat la 2,5%, ajungând la un preț de 227.82 dolari pe bucată la închiderea bursei, vineri.

Nissan Leaf-look nou si autonomie mai mare

Nissan Leaf-look nou si autonomie mai mare

Nissan lucrează deja la crearea noi generații Leaf, concentrându-și atenția pe îmbunătățirea autonomiei cu o nouă tehnologie pentru baterii și pe conceperea unui nou look, de asemenea. Noul model Leaf își va face prezența pe piață începând cu sfârșitul lui 2016, prețul său pornind de la aproximativ 21350 de euro.

Este clar că apariția modelului S de la Tesla – cu o autonomie de 499 de kilometri – a schimbat foarte mult piața mașinilor electrice, determinându-i pe cei de la Nissan să umble și ei la autonomia lui Leaf, care, în prezent, este de doar 136 de kilometri. Ni se promite că noua tehnologie ce va fi încorporată în bateriile care vor fi instalate pe noul model Leaf și care oferă o mai bună densitate a energiei furnizată, vor crește autonomia acestuia la 298 de kilometri.

Cel mai probabil, vor exista și baterii mai mici, care vor permite parcurgerea unei distanțe mai reduse, la fel cum oferă și cei de la Tesla, prin versiunile lor de 60, respectiv, 85kWh. Noua tehnologie pentru baterii a celor de la Nissan va fi implementată și pe Infiniti.

Brandul de lux al Nissan a făcut deja pași importanți spre dezvoltarea unui model de mașină complet electrică, prin prezentarea, la Salonul Auto de la New York, din acest an, a conceptului LE. Posibil ca acesta să fie disponibil pe piață pe la jumătatea anului 2016.

Se pare că designerii de la Nissan au realizat că un automobil electric nu trebuie să arate urât, neobișnuit sau ciudat, ei vizând, pentru noile modele, un aspect ceva mai convențional. Cu toate acestea, autonomia sporită și lookul reîmprospătat nu sunt singurele lucruri care ar trebui să crească vânzările modelului Leaf. Mai este nevoie și de o infrastructură de stații de reîncărcare, acestea jucând un rol foarte important.

Tesla oferă deja astfel de stații de reîncărcare, denumite Supercharger, unde încărcarea bateriei unei mașini electrice durează doar 30 de minute. O rețea de astfel de stații va fi gata și va acoperi tot teritoriul Marii Britanii (deocamdată) până la anul. Șeful Tesla, Elon Musk, a spus că le va permite și proprietarilor altor mărci de mașini să-și „alimenteze” vehiculele de la stațiile companiei, atât timp cât producătorii respectivelor mașini nu îi vor taxa pe conducători pentru acest lucru.

Galerie foto Nissan Leaf