Noutati Auto
Gigantul american de automobile din Detroit, Ford, a luat decizia de a spune adio actualei versiuni a motorului său de 2 litri cu tehnologie EcoBoost, la doar 4 ani de la introducerea acestuia pe piață. Motivul? Aparent, locul lui urmează a fi luat de o versiune nouă, cu mult mai îmbunătățită decât cea din prezent.
Ca urmare, vechiul motor de 2 litri, apărut în 2010 și care a fost montat pe multe dintre modelele Ford disponibile pe tot mapamondul, va fi dat la o parte din inventarul companiei americane, începând cu anul viitor. Atunci, se preconizează că va intra în producție modelul nou. Acesta ar urma să echipeze viitorul model de Ford Edge.
Care ar fi noutățile aduse de noua versiune a motorului EcoBoost de 2 litri? Ei bine, se preconizează că acesta va fi construit dintr-un bloc de aluminiu, ceea ce îl va face mai ușor, va avea o chiulasă schimbată, o pompă de ulei variabilă, injectoare de combustibil redesenate și un nou turbocompresor de la BorgWarner.
Motivul pentru care actualul motor de 2 litri nu mai poate rămâne multă vreme pe piață, este acela că, la fel ca și în cazul altor lucruri (să ne gândim un pic la calculatoare, de exemplu), tehnologia avansează foarte repede. Din câte se poate observa, se pare că acesta este deja depășit, cel puțin în accepțiunea celor de la Ford, care simt nevoia să vină cu un suflu nou la acest capitol.
În mod normal, un motor este ținut în producție pentru cel puțin 10 ani, în tot acest timp primind îmbunătățiri periodice. Pentru EcoBoost-ul actual, nu mai este cazul. Statisticile spun că vânzările nu au mers chiar atât de bine pe cât se anticipa de către Ford.
Oferta pentru viitorul model de motor EcoBoost de 2 litri mai cuprinde, printre altele, și disponibilitatea alegerii tracțiunii integrale și/sau a unui pachet pentru tractare (încă nu s-a specificat în ce anume constă acesta). Opțiunile acestea nu erau disponibile și nu puteau fi comandate la versiunea care, deja, după doar 4 ani, o putem considera ca fiind depășită.
Oficialii Ford au declarat că de la noul model se așteaptă la performanțe mai bune și exact acest lucru va livra: mai multă putere și un cuplu mai mare. Mai exact, 240 de cai putere și 37 kgf/m. Întrebați despre celelalte caracteristici de performanță ale motorului, cei de la Ford au decis să nu le dea în vileag momentan.
Pentru Europa, versiunea cea nouă a motorului EcoBoost de 2 litri va fi oferită și în varianta diesel. Pentru America de Nord, va exista o variantă de 2,7 litri V6, care urmează a echipa noul model Ford F-150, care poate fi achiziționat din toamna acestui an. Cealaltă variantă, nonturbo, va fi de 3,5 litri, tot V6.
De asemenea, motoarele vor veni și cu o cutie automată în 6 trepte. Fiind o versiune complet nouă, acest motor nu va avea aproape nici o componentă în comun cu vechiul EcoBoost de 2 litri.
Tehnologie
Noul model de Hyundai Sonata va avea, probabil, spre sfârșitul acestui an, dacă nu, de anul viitor, un nou sistem in-car de tip smartphone, cu tehnologie oferită de Apple și Google.
Disponibilitatea acestui tip de sistem, denumit Apple CarPlay, care va funcționa cu noul sistem de operare Android de la Google, face din Sonata prima mașină care nu se află în categoria celor de lux, dar care oferă un astfel de sistem (în Statele Unite, cel puțin), conform declarațiilor lui John Shon, managerul responsabil cu planificarea produsului de la Hyundai Motor America, ce se ocupă și de modelul Sonata.
John Shon declara că, din punctul său de vedere, chiar această nouă tehnologie este una dintre cele mai interesante pentru noul model Hyundai Sonata. El a mai spus, în fața jurnaliștilor adunați la ședința de presă, că, alături de sistemul Apple CarPlay, va exista și softul Android de la Google, pentru partea de navigație. Așa că, indiferent dacă ești fanul iPhone, ori fanul Android, în ceea ce privește conectivitatea, nu ar trebui să ai nici o problemă.
Această mișcare pe care o face Hyundai o aduce printre primii producători de mașini care vor folosi un sistem de operare de la o terță parte, ceea ce va face din noul model Sonata un fel de „iPhone pe roți” (dacă ținem cont de faptul că sistemul instalat provine de la Apple) sau un „Android pe roți”.
Atunci când Apple a anunțat, la târgul auto de la Geneva, din martie acest an, apariția sistemului CarPlay, și alte companii precum Honda, Volvo, Jaguar și Mercedes Benz s-au arătat interesate de încorporarea acestuia în modelele noi pe care le vor scoate pe viitor.
Ca și interfață, cea de la CarPlay se aseamănă destul de mult cu un alt sistem de operare de la Apple: cel pentru telefoane mobile, cunoscut sub denumirea de iOS. Prin intermediul său, conducătorul auto poate utiliza anumite aplicații din iPhone-ul personal chiar pe ecranul sistemului CarPlay. Astfel, acesta poate selecta ce melodii vrea să asculte, poate trimite și primi mesaje text vorbite, poate naviga utilizând hărțile Apple și poate chiar efectua apeluri telefonice prin conectarea telefonului mobil la mufa USB a sistemului.
Nici Google nu s-a lăsat mai prejos și au anunțat și ei propriul lor sistem in-car, Android Auto, care va folosi o versiune a softului pentru telefoane mobile. în cadrul conferinței anuale a dezvoltatorilor de programe din San Francisco. Acest sistem beneficiază de Google Play Music, hărți (Google Maps) și posibilitatea de transmitere și primire de mesaje vocale.
Acest sistem este unul dintre primele produse scoase pe piață de către Open Automotive Alliance, un grup aflat sub aripa celor de la Google, care dorește introducerea Android Auto în diverse modele de mașini de la Audi, General Motors, Honda sau Hyundai, printre altele.
Noul model Hyundai Sonata este disponibil la vânzare (în America), dar încă se mai lucrează puțin la funcționalitatea și integrarea acestor sisteme. Există, însă, opțiunea instalării lor la o dată ulterioară, pentru cei care vor achiziționa deja un mode de Sonata înaintea definitivării detaliilor legate de funcționarea celor două sisteme.
Noutati Auto, Stiri Auto
Un adevarat fenomen in secolul trecut, automobilele de tip shooting brake sunt pe cale sa redevina la moda datorita conceptului Volvo Concept Estate al suedezilor de la Volvo.
Desi are o denumire destul de simpla, noul Volvo Concept Estate are un design sofisticat, imbinand foarte bine eleganta si sportivitatea. Impresionantul concept car al producatorului de automobile suedez se remarca si prin lupta dintre clasic si modern, prin numeroasele detalii inspirate de celebrul 1800 ES fiind oferite, de exemplu, de blocurile optice frontale dotate cu tehnologia led.

De asemenea printer atractiile principale de la exterior putem include si grila radiatorului, pozitionata aproape vertical, aripile laterale proeminente ce incadreaza rotile de 21 de inci, sau difuzorul de aer din spate atasat spoilerului posterior, toate aceste elemte transformand noul Volvo Concept Estate intr-o aparitie deopotriva impunatoare si rafinata.

In domeniul departamentului interior, conceptul suedezilor de la Volvo poate fi cu usurinta considerat o adevarata minune a design-ului si tehnologiei in domeniul automobilistic. Simplu dar modern interiorul noului automobil Volvo Concept Estate propune o serie de detalii unice precum cele patru scaune individuale acoperite cu 0 tapiterie din piele alba si ceturile de siguranta intr-o culoare portocalie puternic contrastanta.

Nu pot fi trecute cu vedera nici cesurile de bord digitale regasite in spatele volanului cu un design in 3 spite sau de ecranul central tactil de dimensiuni foarte mari, folosit pentru afisarea tuturor informatiilor importante. De asemenea nu se pot lasa ignorate si numeroasele inserii din lemn masiv, lana si sticla regasite peste tot in interiorul, care denota o masiva nota de eleganta si exclusivitate.

Noutati Auto, Stiri Auto
Văzut prima data într-o fotografie-teaser, domnilor, acesta este Opel Astra OPC Extreme, în metal si fibra de carbon.

Cel mai puternic Opel Astra OPC creat vreodată este o prezenţă uşor de remarcat la standul Opel de la Salonul Auto de la Geneva, printre celelalte modele inofensive.

Ingredientele pe care mizează Opel sunt fibra de carbon în abundenţă şi un kit de caroserie care arată mult mai ameninţător în realitate decât în poze. Pe cuvânt de cercetaş şi pe dovezi: aruncaţi o privire la nările din capotă şi la evacuările duble.

Ne-am făcut curaj, am tras aer în piept şi am intrat în habitaclu, unde am mai primit o porţie de fibră de carbon, ca şi cum primul fel de la exterior nu ar fi fost de ajuns. E uşor totuşi să îţi dai seama că sub toate inserţiile şi emblemele OPC Extreme stă de fapt un Astra obişnuit, pentru că nimic nu s-a schimbat în materie de design, cu excepţia cosmetizării puternice.

Scaunele au acel iz medicinal de proteză ortopedică şi par făcute special pentru cei cu coloana vertebrală strâmbă, dar adevărul este că îţi susţin fiecare muşchi al spatelui.

Sursa: ProMotor.ro
Noutati Auto, Stiri Auto, Video
Acest test drive cu noul McLaren P1, are loc in Emiratele Arabe Unite, in orasul Abu Dhabi, cat si pe circuitul de Grand Prix Yas Marina, pe care are loc si cursa in nocturna de Formula 1.
Masina de test este noul McLaren P1, care este de fapt un prototip de preproductie cu peste 64000 de kilometri la bord, parcursi pe durata a 15 luni in jurul lumii, atat prin desert in Valea Mortii, cat si la Cercul Polar pentru teste in conditii extreme de vreme.
Motorul turbo are o capacitate de 3.8 litri ce dezvolta o putere de 737 de cai putere, turbinele acestuia lucrand la o presiune de 2.4 bari, la care se adauga puterea motorului elelectric de 179 de cai putere, acesta tinad si locul electromotorului, astfel dezvoltand impreuna o putere totala de peste 900 de cai putere si un cuplu motor de 900 Nm.

Desi la prima vedere ar parea ca motorul este acelasi cu al modelului McLaren MP4-12C, blocul motor este total redesenat, si construit din materiale mai rezistente pentru a face fata puterii dezvoltate de grupul motopropulsor, deoarece motorul electric este fixat direct de blocul motor.
Trenul de rulare este similar cu cel al modelului 12C, avand acelsi tip de suspensie. Msina are garda reglabila la sol, astfel in functie de viteza si modul setat pentru trenul de rulare masina coboara cu pana la 50 de milimetri in modul de rulare Track. In modul de rulare normal duritatea suspensiei este echivalenta modului sport al modelului McLaren MP4-12C. De asemenea masina poate fi si ridicata pentru a putea trece mai usor peste barierele de viteza si bordurile din oras.

Masina are un eleron care ridicat la maximum, alaturi de difuzorul spate, ofera o forta de apasare de 600 de kilograme, similar cu masinile de curse de categoria GT3.
In mod strict electric masina are o autonomie de aproximativ 10 kilometri, dupa care intra in actiune motorul termic, acesta avand si rol de generator pentru reincarcarea bateriilor, atunci cand acesta nu este fortat la limita.

In oras, in traffic masina are un comportament foarte bun, fara zgaltaieli, schimbari greoaie de viteze, sau sa iti distruga organele interne atunci cand treci peste denivelari, fiind foarte utilizabila fara sa iti dea impresia cum ca ai conduce o masina foarte lata.
Dotarile interioare ale modelului includ aer conditionat, navigatie prin satelit si multe altele. Insa adevaratul character al acestei masini se arata cel mai bine pe circuit, acolo unde masina poate fi fortata la limita. De aceea va invitam sa urmariti clipul de mai jos pentru mai multe detalii.
[vsw id=”watch?v=Kb8tGX-HPQE&list=PL239B84BD346EEEFA&feature=share” source=”youtube” width=”600″ height=”480″ autoplay=”no”]
Noutati Auto, Stiri Auto
Noul Mercedes Benz S-Class Coupe aduce în 2014 tot ce poate fi mai elegant într-o maşină germană. De data asta, designerii Mercedes Benz s-au întrecut pe ei înşişi, iar rezultatul este, pur şi simplu, răvăşitor.

Când s-a lansat noul Mercedes Benz S-Class, reacţiile au fost extrem de pozitive. Mercedes Benz nu a dezamăgit nici de data aceasta, iar orice test cu noul S-Class incude în mod sigur interjecţii de admiraţie. Iată că şi versiunea coupé a noii Clase S nu face excepţie de la regulă, ba dimpotrivă!

Lista de dotări este similară cu cea a noului S-Class, însă germanii pun accent pe echiparea în premieră mondială cu suspensiile MAGIC BODY CONTROL, cu funcţie de înclinare în viraje. Sunt amintite, de asemenea, sistemul de afişare de tip head-up display şi funcţia de touch pad, aceasta din urmă permiţându-i şoferului să acţioneze comenzile sistemului multimedia într-un stil similar cu al unui smartphone. Să nu uităm şi de farurile cu 47 de cristale Swarovski fiecare…
[vsw id=”eNXS8viLxvg” source=”youtube” width=”600″ height=”480″ autoplay=”no”]
Apropo de MAGIC BODY CONTROL (majusculele aparţin Mercedes Benz) – vehiculul se înclină în curbe în acelaşi mod în care o face un motociclist, astfel fiind redusă acceleraţia laterală asupra ocupanţilor acestuia, fiind îmbunătăţită şi performanţa pe drumurile virajate. Sistemul poate înclina maşina cu până la 2.5 grade în viraje, în funcţie de unghiul şoselei şi viteza maşinii. Înclinarea este dictată de un ansamblu care cuprinde o cameră video stereo ce înregistrează curbele din faţa maşinii (cu 15 metri în faţă) şi un senzor de acceleraţie transversală. Şoferul poate activa această funcţie, ea intervenind la viteze între 30 – 180 km/h.

Cu alte cuvinte, în loc ca maşina să se încline spre exteriorul virajului, aşa cum o fac astăzi toate maşinile, ea se va înclina puţin spre interiorul acestuia, mărind astfel atât confortul pasagerilor, cât şi comportamentul în viraj, prin redistribuirea maselor pe roţi.
[vsw id=”tn-Jk_IcoVk” source=”youtube” width=”600″ height=”480″ autoplay=”no”]
Noul Mercedes Benz S-Class Coupe este disponibil cu un V8 biturbo de 4.663 cc, care devoltă 455 CP şi un cuplu maxim de 700 Nm. Nemţii au avut grijă să ofere şi un sistem de evacuare cu un sunet „emoţional”, iar noi îi credem pe cuvânt…
La fel ca sedanul S-Class, noul Mercedes Benz S-Class Coupe are numeroase sisteme de asistenţă a şoferului, care fac practic din noua clasă S o maşină semi-autonomă. Reunite sub numele de „Intelligent Drive”, aceste sisteme oferă un sistem de preparare a frânelor în cazul unui impact, cu detecţia pietonilor, DISTRONIC PLUS, care ţine singur banda de rulare şi poate urmări o maşină în trafic, inclusiv frânând şi oprind autovehiculul la nevoie, repornind în momentul în care traficul se pune în mişcare. Practic, noul Mercedes Benz S-Class Coupe poate merge singur în traficul aglomerat, fără ca şoferul să mai facă altceva decât să supravegheze maşina.

Maşina îşi ajustează singură faza lungă în funcţie de traficul care vine din faţă şi oferă un sistem de vedere în infraroşu pe timp de noapte. 17 dintre cele 47 de cristale Swarovski sunt prezente sub formă de sfere deasupra farurilor, celelalte 30 fiind iluminate de LED-urile de semnalizare, în cazul în care proprietarul a optat pentru această dotare…
Sistemul COLLISION PREVENTION ASSIST PLUS oferă o funcţie nouă, în afara asistenţei adaptive la frânare: de la 7 km/h în sus, dacă pericolul de coliziune persistă iar şoferul nu reacţionează, maşina poate frâna autonom de la viteze de până la 200 km/h, reducând severitatea coliziunilor sau chiar oprind în siguranţă autovehiculul. Sistemul frânează, de asemenea, şi pentru a evita impactul cu autovehiculele staţionare, la viteze de până la 50 km/h şi este în stare să prevină coliziunile la viteze de până la 40 km/h.

Mai mult decât atât, sistemul PRE-SAFE include acum PRE-SAFE PLUS, o funcţie care poate recunoaşte iminenţa unei coliziuni din spate; aceasta aprinde luminile de avarie la o frecvenţă foarte înaltă, pentru a atrage atenţia şoferului neatent. Dacă pericolul de coliziune persistă, sistemul poate aplica frâna de parcare atunci când maşina este staţionară, minimizând astfel riscul de fracturi la gât, prin reducerea saltului înainte cauzat de impactul din spate.

La exterior, Mercedes Benz S-Class Coupe arată impunător mai ales datorită dimensiunilor sale: 5027 mm lungime, 1899 mm lăţime şi doar 1411 mm înălţime dau ecuaţia unei maşini cu valenţe sport, care impune respect. Ampatamentul de 2945 mm asigură un spaţiu generos pentru toţi pasagerii, dar rămâne de văzut cum vom sta cu spaţiul la cap în spate, care era destul de redus şi aşa la sedan.

Roţile stau pe jante de 18-20 de inci, iar liniile laterale ale maşinii sunt în acelaşi timp senzuale şi sculpturale – pur şi simplu, designerii germani au reuşit o maşină care are toate şansele să devină emblematică. În opţiune, clienţii pot comanda un acoperiş panoramic care se întinde pe două treimi din întreaga lungime a pavilionului, cu o suprafaţă de 1.32 m2, acesta fiind cu 150% mai mare decât pe generaţia precedentă. În plus, funcţia MAGIC SKY CONTROL poate schimba transparenţa geamului acestuia printr-o simplă apăsare de buton, de la 100% la 1%!

Lista de opţionale a noului Mercedes Benz S-Class Coupe este interminabilă, dar merită amintite de pe ea pachetul AIR-BALANCE, care include componente de parfumare şi ionizare a aerului, pachetul Warmth Comfort, care include încălzirea în cotieră, dar şi pachetul Seat Comfort, care oferă scaune faţă cu funcţie de masaj energizant, bazat pe principiul masajului cu pietre fierbinţi.
[vsw id=”6Nq9WXOzmYQ” source=”youtube” width=”600″ height=”480″ autoplay=”no”]
Melomanii se vor delecta cu sistemul audio Burmester, funcţie de posibilităţi: standardul Burmester surround system şi Burmester High-End 3D Surround Sound System. Un lucru e cert: pe lângă sunetul motorului, atent redat la interior, muzica va fi unul dintre elementele principale de atracţie al traiului în habitaclul coupé-ului german!

Să nu uităm de cele două ecrane imense de pe bord, dar nici de noul volan „Super Sport”, pregătit pentru a face faţă drumurilor virajate din munţi. Evident, în funcţie de buzunarul clientului, materialele de pe bord şi scaune pot varia de la bune la excepţionale, aici avem deja noul S-Class drept mărturie că nemţii n-au făcut niciun fel de rabat de la calitate.

Touchpad-ul va fi regăsit treptat pe întreaga gamă Mercedes Benz – el asigură o interfaţă similară cu ecranul tactil al unui smartphone şi permite introducerea de litere, numere şi caractere speciale, în oricare dintre limbile sistemului multimedia. Avem şi un sistem de tip head-up display, care afişează color informaţiile esenţiale ale maşinii pe parbriz (viteza de deplasare, limita de viteză, instrucţiunile navigaţiei şi mesajele sistemului de asistenţă la conducere). Intensitatea afişării variază automat în funcţie de condiţiile de iluminare din exterior, pentru a nu supăra şoferul cu nimic.

În concluzie, noul Mercedes Benz S-Class Coupe are absolut toate elementele care să-l facă o maşină de referinţă în istoria auto, lucru de care ne vom convinge după ce vom face cunoştinţă cu maşina la Salonul Auto Geneva 2014.
[vsw id=”ZKy3Izv_ym4″ source=”youtube” width=”600″ height=”480″ autoplay=”no”]
Sursa: ProMotor.ro
Noutati Auto, Stiri Auto
După numai 4 ani de carieră, precedenta generaţie Subaru Legacy e înlocuită de una complet nouă, japonezii sărind peste obişnuita practică a faceliftului. Noul Subaru Legacy, mai modern, şi-a serbat lansarea la Salonul Auto Chicago 2014. Să vedem dacă au de ce să se teamă celebrele berline germane premium cu tracţiune integrală.

Ajuns la a şasea generaţie, noul Subaru Legacy vine cu un aspect exterior mult mai cuminte decât conceptul premergător de la Los Angeles 2013. E, de fapt, continuarea unei caracteristici a modelului japonez, care nu a încercat niciodată să surprindă printr-un design extravagant, rămânând dedicat unui public mai restrâns, relativ conservator.

Noul Legacy joacă în liga berlinelor de clasă medie, având o lungime de 4,8 metri, o lăţime de 1,84 metri şi o înălţime de 1,50 metri. Ampatamentul se cifrează la 2,75 metri (la fel ca la precedentul Legacy), ceea ce e o valoare medie pentru actualul peisaj al clasei medii.
Noul Legacy marchează o evoluţie uşoară şi la capitolul aspect dinamic, inginerii promiţând că plafonul cu o coborâre mai accentuată nu va afecta habitabilitatea în spate. Tot un plus de dinamism se remarcă şi în designul interiorului, stilul fiind mai simplist şi cu o notă high-tech mai accentuată.

Japonezii promit o calitate excelentă a materialelor şi asamblării, după cum ne-au obişnuit până acum, dar şi cu un nivel crescut al siguranţei, datorită noilor sisteme de asistenţă pentru şofer.
Dintre acestea se remarcă sistemul radar perimetral din spate, care oferă funcţie de asistenţă la unghiul mort, dar şi alertă de proximitate la mersul cu spatele (util mai ales la ieşirea dintr-o parcare fără vizibilitate). La care se mai adaugă o evoluţie a sistemului EyeSight (premiat de institutul american pentru siguranţă IIHS).

Evident, principalul avantaj al lui Subaru Legacy rămâne sistemul de tracţiune integrală Symmetrical All-Wheel Drive, considerat de specialişti cel mai eficient sistem 4×4 din categoria sa. Aşa încât Legacy rămâne o alternativă interesantă pentru cei care vor un Audi A4 quattro sau un BMW Seria 3 xDrive.
Însă, faţă de rivalii germani, Legacy oferă o gamă de motorizări mult mai restrânsă. Pentru piaţa nord-americană, unde va fi vândut mai întâi noul Legacy, sunt oferite două motoare boxer pe benzină, ambele cuplate la o cutie de viteze CVT Lineartronic.

n primul caz vorbim de un 2,5 litri de 175 CP, având patru cilindri şi un consum mediu de 30 mpg (circa 9,4 litri/100 km). În al doilea caz avem un 6 cilindri de 3,6 litri şi 256 CP, cu un consum mediu de 23 mpg (12,3 litri/100 km). Pentru piaţa europeană este de aşteptat să fie propus şi un diesel boxer de 2,0 litri, care va oferi un consum mai redus.
Preţurile la care va putea fi cumărat noul Subaru Legacy nu au fost comunicate încă, pe piaţa din SUA urmând a fi pus în vânzare în mod oficial din vara acestui an. Ceea ce înseamnă că nu vom vedea noul Legacy la Geneva 2014, ci, în cel mai bun caz, în toamnă, la Paris 2014.

Sursa: ProMotor.ro
Diverse, Noutati Auto, Stiri Auto
Compania germană BMW a publicat primele informaţii şi imagini oficiale cu noul BMW Seria 4 Gran Coupé – cel de-al treilea model din noua familie BMW Seria 4.

BMW Seria 4 Gran Coupé a fost dezvăluit oficial de către compania germană cu sediul în München. BMW Seria 4 Gran Coupé devine, astfel, cel de-al treilea model din noua familie BMW Seria 4, alături de BMW Seria 4 Coupé şi BMW Seria 4 Cabrio.
Noul BMW Seria 4 Gran Coupé e la fel de lung şi de lat ca varianta coupé cu două uşi pe care este bazat şi reprezintă un concurent serios pentru Audi A5 Sportback. Altfel spus, BMW a creat un coupé cu patru uşi de clasă medie.

În acelaşi timp, înălţimea mai mare cu aproximativ 30 mm se traduce într-un spaţiu interior ceva mai generos, precum şi un portbagaj mai mare. Mai exact, BMW Seria 4 Gran Coupé oferă un volum de încărcare de 480 de litri, cu 35 de litri mai mult decât în cazul variantei coupé cu două uşi. În plus, portbagajul poate fi extins la 1.300 de litri dacă se rabatează complet bancheta din spate.
Pentru a întări ideea de coupé, noul model a primit uşi cu geamuri fără rame, la fel ca Mercedes-Benz CLS sau Mercedes-Benz CLA.
La exterior, noul Seria 4 GC preia limbajul de design folosit atât la celelalte modele Seria 4, cât şi la modelele Seria 3. Altfel spus, o să fie destul de greu să-ţi dai seama dacă e un Seria 4 Gran Coupé sau un Seria 3 Sedan atunci când îl vezi pe stradă. Aceeaşi poveste se aplică şi la interior, unde cei de la BMW au folosit reţeta aplicată la celelalte modele din gamă: cea mai nouă generaţie a sistemului iDrive, ecranul de mari dimensiuni montat deasupra gurilor de ventilaţie de pe consola centrală şi sistemul Head-Up Display de afişare a informaţiilor direct pe parbriz.

În ceea ce priveşte motorizările, noul BMW Seria 4 Gran Coupé va fi disponibil la lansare cu o selecţie de cinci propulsoare, dintre care trei pe benzină şi două diesel. Mai mult, clienţii vor putea alege între sistemul de tracţiune pe puntea spate sau sistemul de tracţiune integrală xDrive, precum şi între cutia de viteze manuală cu şase trepte, cutia automată Steptronic cu opt trepte sau cutia automată Steptronic sport cu opt trepte, care oferă şi posibilitatea schimbării treptelor prin intermediul clapetelor amplasate pe volan.
Noul model din familia Seria 4 va fi prezentat în premieră mondială la Salonul Auto Geneva 2014 din luna martie, iar vânzările vor începe în vara lui 2014.

În continuare, datele tehnice ale variantelor disponibile la lansare:
BMW 420i
Motor: benzină, 1.997 cmc
Putere maximă: 184 CP/5.000-6.250 rpm
Cuplu maxim: 270 Nm/1.250-4.500 rpm
Acceleraţie 0-100 km/h: 7,6 secunde
Viteză maximă: 236 km/h
Consum mediu teoretic: 6,4 l/100 km

BMW 428i
Motor: benzină, 1.997 cmc
Putere maximă: 245 CP/5.000-6.500 rpm
Cuplu maxim: 350 Nm/1.250-4.800 rpm
Acceleraţie 0-100 km/h: 6,1 secunde
Viteză maximă: 250 km/h
Consum mediu teoretic: 6,6 l/100 km

BMW 435i
Motor: benzină, 2.979 cmc
Putere maximă: 306 CP/5.800-6.400 rpm
Cuplu maxim: 400 Nm/1.200-5.000 rpm
Acceleraţie 0-100 km/h: 5,5 secunde
Viteză maximă: 250 km/h
Consum mediu teoretic: 8,1 l/100 km

BMW 418d
Motor: diesel, 1.995 cmc
Putere maximă: 143 CP/4.000 rpm
Cuplu maxim: 320 Nm/1.750-2.500 rpm
Acceleraţie 0-100 km/h: 9,2 secunde
Viteză maximă: 213 km/h
Consum mediu teoretic: 4,5 l/100 km

BMW 420d
Motor: diesel, 1.995 cmc
Putere maximă: 184 CP/4.000 rpm
Cuplu maxim: 380 Nm/1.750-2.750 rpm
Acceleraţie 0-100 km/h: 7,7 secunde
Viteză maximă: 236 km/h
Consum mediu teoretic: 4,7 l/100 km

Sursa: ProMotor.ro
Diverse, Noutati Auto, Stiri Auto
Nu prea îmi place să pun titluri în engleză, dar n-am cum să fac altfel referiri la jocuri de genul Unreal Tournament. Şi fac referiri pentru că noul Nissan Qashqai a început jocul de unul singur, dar între timp arena s-a aglomerat – deşi a fost primul crossover produs în serie şi a creat practic nişa, astăzi nu mai putem vorbi de o nişă, ci de un segment întreg, ba încă unul aflat pe val!

Pe roşu sau pe albastru? Ce preferaţi?
Precedenta generaţie a dominat cu mână de fier clasa de maşini născută odată cu ea: două milioane de exemplare vândute, ba chiar şi o curbă ascendentă de vânzări de-a lungul anilor, ceea ce nu se prea întâmplă cu un model care treptat se învecheşte. Şi a reuşit asta în ciuda unui design exterior pasabil, a unor materiale plastice de la interior doar OK, şi a asaltului din partea concurenţei. Noul Qashqai e la fel de greu de scris (şi asta a fost o mică „aroganţă” a celor de la Nissan, care au dat un nume neconvenţional unei maşini neconvenţionale), dar marele element de noutate e mutarea designului acestuia cât mai departe de ce a MPV-urilor familiale şi cât mai aproape de cea a SUV-urilor compacte.

Bătea vântul în Madrid, dar noul Qashqai rezistă. Aerodinamica…
Nu o să insist pe elementele de design, acestea au fost deja dezbătute în articolul de prezentare al noului Nissan Qashqai, ci o să spun doar că maşina arată mult, mult, mult mai bine decât precedentul model, chiar dacă nu e foarte originală, având în vedere ce au scos competitorii între timp. Un aer tineresc, o formă aerodinamică ajutată de coborârea maşinii cu 1 cm, dar şi nervuri mai pronunţate, care dau un aspect mai sportiv unei maşini altminteri dedicate familiei.

Bord redesenat, cadrane moderne, materiale de calitate. Aşa da, Nissan!
Marile transformări se află la interior, acolo unde ai un spaţiu mai mare, datorat creşterii în lungime a maşinii, dar şi materiale noi, sensibil mai bune pe bord şi pe scaune, precum şi o reconfigurare a spaţiilor de depozitare. Cei din faţă au spaţiu berechet, ca într-o maşină de clasă superioară, în timp ce pasagerii din spate pot fi şi trei, la nevoie, deşi vor sta ceva mai înghesuiţi şi cu spătarul cam drept. Şoferul are totul la îndemână, configuraţia comenzilor de pe volan şi de pe consola centrală este uşor de înţeles şi de folosit, iar calitatea materialelor aflate în zonele care pot fi atinse cu mâna e surprinzător de bună! E adevărat, am testat versiuni cu echipări de top, dar chiar şi aşa, sentimentul e că te afli într-o maşină scumpă, iar nu într-una de volum.

Aşa ar trebui să arate o consolă centrală împărţită inteligent!
Apropo, am remarcat că grupul Renault-Nissan poate totuşi folosi şi ştergătoare care să chiar şteargă parbrizul fără zgomot, dar şi o insonorizare excelentă a maşinii – nu auzi practic nimic din partea propulsorului, indiferent că vorbim de diesel sau de benzinar! Putem avea aşa ceva şi pe celelalte modele noi ale grupului? Mulţumesc frumos.
Inginerii Nissan se laudă că scaunele sunt făcute după principiile NASA. Aşa o fi, eu pot doar să spun că am stat mai comod decât în fratele mai mic Juke sau în nepotul Captur, care îţi cam rup spatele din cauza şezutului ridicat prea mult în partea din faţă, dar nu neapărat mai comod decât în concurenţii germani, de exemplu. Cert e că ai un confort la rulare foarte bun, iar asta se datorează atât scaunelor, cât şi suspensiilor inteligente – deşi ferme şi pregătite pentru a face treabă excelentă pe şosea, ele sunt dublate de un sistem automat de stabilizare a maşinii, Chassis Control, care frânează uşor roţile în mod individual atunci când tocmai ai trecut de o denivelare, astfel încât balansul este limitat la maximum, fără ca trenul de rulare să fie prea tare – o inovaţie pe care sunt sigur că o vom regăsi pe multe alte maşini de acum încolo!

Spaţiul în spate e în acord cu segmentul lui Qashqai. Adică nici prea-prea, nici foarte-foarte.
Spuneam că au regândit şi spaţiile de stocare. Au reuşit o treabă foarte bună, mai ales datorită transformării frânei de mână în frână electronică de parcare, ceea ce a salvat mult spaţiu – avem acum patru spaţii de depozitare inteligent gândite între pasagerii faţă, dintre care un lăcaş numai bun pentru telefonul mobil, două spaţii pentru pahare sau doze de suc şi o cotieră în care încape un DSLR mai mic. Şi torpedoul e generos, iar portbagajul are acum podeaua ridicată, pentru a asigura o platformă perfect plană atunci când se rabatează scaunele din spate (iar asta se face foarte uşor). Deşi arată mai a SUV, Qashqai rămâne totuşi o maşină de familie, ba încă una căreia mi-e foarte greu să-i găsesc un reproş în privinţa spiritului practic.
Pentru că suntem în 2014, avem şi o sumedenie de gadgeturi, de la sistemul de navigaţie cu ecran color cu diagonala de 7 inci (17.8 cm) care îi permite şoferului să se joace cu opţiunile Nissan Connect (conectivitate USB, Bluetooth etc.), până la ceea ce Nissan numeşte Safety Shield, adică sistemul său integrat de asistenţă a şoferului. Aici, lucrurile sunt high-tech faţă de precedenta generaţie, chiar dacă nu avem toate rafinamentele deja existente pe anumite berline (maşina nu îşi ţine singură direcţia, cum o fac unele berline compacte, de exemplu).
[vsw id=”xSHfZsZv7Zk” source=”youtube” width=”600″ height=”480″ autoplay=”no”]
Safety Shield este, pe scurt, ansamblul tehnologiilor pregătite de japonezi pentru a feri maşina – şi pasagerii ei – de accidente. Avem frânare şi oprire automată la viteze urbane, cu avertizare prealabilă a şoferului neatent, sistem de alertare a şoferului care e prea obosit, sistem de recunoaştere a semnelor de trafic, avertizare sonoră la ieşirea involuntară de pe banda de mers, precum şi Around View Monitor, o funcţie care se foloseşte de camera video de marşarier pentru a te avertiza dacă în câmpul de acţiune a maşinii apare vreo maşină sau persoană. Apropo, ai şi o vedere „de sus” a maşinii, care îţi permite să vezi mai uşor ce se întâmplă în jurul tău, dar şi – atenţie! – un sistem de parcare automată!
[vsw id=”Pn0tl6hvq40″ source=”youtube” width=”600″ height=”480″ autoplay=”no”]
Acesta din urmă e destul de evoluat pentru clasa lui Qashqai, pentru că ştie să identifice spaţii de parcare atât pentru parcarea laterală cât şi pentru cea cu spatele. L-am testat şi, deşi trebuie în continuare să reglezi viteza maşinii din pedala de ambreiaj, îşi face treaba excelent! Apropo, şi vizibilitatea este mult mai bună decât la multe crossovere, pentru că poziţia la volan e astfel gândită încât şoferul să nu fie acoperit de montanţii faţă.

Am zis „perfect plană”? E, nu e chiar perfect plană platforma de încărcare, dar încap obiecte mari.
Una peste alta, interiorul maşinii mi-a plăcut atât de mult încât mi-a fost greu să-i găsesc vreun cusur – poate doar plasticul decorativ de pe volan şi imitaţia de „piano black” care arată mai degrabă a plastic de jucărie de pe ornamentul bordului să fie amintite la minusuri. De asemenea, spaţiul pentru cap în spate rămâne în continuare abia suficient, iar spătarul banchetei este în continuare la un unghi cam drept. În rest, cel puţin în dotările superioare, nimic de reproşat, asamblarea este foarte bună, tipic japoneză, iar sentimentul general este de calitate şi durabilitate.
Să vedem şi cum se conduce minunea asta…
Cum stă pe şosea noul Qashqai? Într-un cuvânt, mai bine decât orice alt crossover actual, tocmai pentru că e gândit special pentru un comportament care să îmbine confortul cu dinamica. Adio călătorii plictisitoare, maşina te îndeamnă să te joci cu ea, iar modul în care se înşurubează în viraje ţine mai degrabă de comportamentul unui hatchback, nu al unui SUV-uleţ corcit cu un MPV.

Maşina nu se înclină supărător în viraje, ceea ce-ţi dă ghes să-i dai pedală
Evident, nu tu, ca şofer, faci toată treaba asta, ci în principal electronica. E drept, coborârea maşinii cu un cm ajută, însă electronica e cea care îţi permite să intri tare în viraje şi să te bucuri realmente de maşină – Chassis Control e sistemul „vinovat” de asta. Pe rând, şi în funcţie de situaţie, acesta va folosi sistemul Vehicle Dynamic Control (VDC) pentru a corecta erorile şoferului, prevenind ruperea aderenţei în situaţii extreme, în timp ce la viteze mai mici intervine Active Trace Control, care frânează selectiv roţile pentru a pune maşina pe cea mai bună trasă posibilă într-un viraj. Cum spuneam, pe suprafeţele denivelate intervine şi Active Ride Control (ARC), care frânează uşor şi individual roţile după ce ai trecut de o denivelare, pentru a preveni tangajul maşinii. Rezultatul? O ţinută de drum care poate rivaliza oricând cu cele mai bune hatchback-uri de pe piaţă!

La viteze mari, maşina rămâne stabilă. Liniştea din interior ţine de clasele superioare!
Dinamic vorbind, Qashqai rămâne totuşi în zona familială: motorul de 1.2 litri turbo pe benzină dezvoltă 115 CP şi trage surprinzător de bine, în acord cu caii-putere, iar nu cu cilindreea (obişnuiţi-vă cu ideea!), dar nu îţi va furniza cine ştie ce senzaţii sport. E un motor potrivit pentru masa maşinii, însă doar dacă nu o umpli cu toată familia. Dacă faci des drumuri cu maşina plină, te vei orienta mai degrabă ori către motorul de 1.5 litri dCi (110 CP), binecunoscut din toate punctele de vedere, sau mai ales către excelentul 1.6 dCi 130 CP, care e şi motorizarea recomandată de mine pentru această maşină (în vară va mai apărea un 1.6 turbo pe benzină, de 150 CP, dar va fi probabil prea scump).

A fost imposibil să găsim o groapă în Spania. Vom reveni cu un test pe asfaltul autohton…
Turbodieselul de 130 CP vine cuplat cu o transmisie automată, de data asta japonezilor reuşindu-le CVT-ul – nu se mai turează degeaba, ci îţi asigură resursele necesare de putere exact atunci când ai nevoie de ele – l-au gândit să se comporte ca o automată obişnuită, iar asta e un lucru bun! Şi consumul este OK la această versiune, pentru că motoraşul turbo pe benzină va trebui turat mereu pentru a livra corespunzător, pe când cu turbodieselul vei merge liniştit.
Nu insist mai mult pe ţinuta de drum, căci vom reveni cu un test în România. Ţin doar să spun că, per total, Qashqai este cel mai plăcut crossover când vine vorba de condus, poate doar Mitsubishi ASX să emită pretenţii mai mari aici, dar vom vedea într-un comparativ.
Concluzia?
Simplu: Qashqai are foarte puţine minusuri, care ţin poate de faptul că acum va fi mai greu de recunoscut în trafic printre celelalte crossovere (dar saltul faţă de precedenta generaţie e mare), de ornamentele mai puţin fericite din interior, de spaţiul mai restrâns la cap în spate şi, în privinţa ţinutei de drum, de absenţa din opţiuni a unor elemente high-tech deja prezente pe concurentele hatchback.

DOMINATING. Cam despre asta e vorba cu noul Qashqai…
Dar voi spune, cu riscul să nu mă credeţi, că rar am condus o maşină care să bifeze atât de bine toate căsuţele necesare segmentului ei. De la modul în care stai în ea, calitatea materialelor şi a asamblării, până la ţinuta de drum şi confortul oferit, Qashqai are realmente toate atuurile necesare pentru a domina în continuare segmentul crossoverelor.
Iată de unde vine şi comparaţia mea cu jocurile video. Doamnelor, domnilor, Qashqai is DOMINATING!
Vom reveni cu un test pe îndelete, în România, imediat ce vor fi anunţate şi preţurile. Până atunci, puteţi admira maşina în galeria foto. Cum vi se pare?
Noul Nissan Qashqai 1.6 130CP – date tehnice (februarie 2014)
Motor: turbodiesel, 1598 cmc
Putere maximă: 130 CP / 4.000 rpm
Cuplu maxim: 320 Nm / 1.750 rpm
Demaraj 0-100 km/h: 10.5 sec
Viteză maximă: 190 km/h
Lungime, lăţime, înălţime: 4377/1806/1590 mm
Transmisie: automată, tip CVT
Rezervor: 55 litri
Consum urban, extraurban, mixt: 5.2, 3.9, 4.4 l/100km
Portbagaj: 430 litri
Sursa: ProMotor.ro