carvertical VIN

Skoda va construi un SUV nou, mai mare, care se va afla cu o categorie mai sus decât crossover-ul Yeti. Această nouă mașină va putea fi achiziționată începând cu sfârșitul anului 2016.

Din câte se pare, mult așteptatul SUV de mare calibru de la Skoda va fi disponibil publicului larg din decembrie 2016, mai exact din preajma Crăciunului. Surse serioase din interiorul companiei au declarat că mașina este în faza de proiectare și va urma să intre și în cea de producție, având un rol important în planul companiei de a ajunge la 1,5 milioane de bucăți vândute la nivel global până în 2018.

Cu toate că producția încă nu a început în mod oficial, sursele mai sus menționat susțin că nu va mai trece mult timp până când se va da drumul la linia de producție. Au mai rămas doar câteva detalii de lămurit și de pus la punct. Modelul nou va fi disponibil atât în varianta cu 5, cât și în cea cu 7 locuri, iar prețul se vrea a fi unul care să concureze cu cel al lui Kia Sorento și al lui Hyundai Santa Fe.

În prezent, o Kia Sorento pornește de pe la 31596 de euro, iar un Santa Fe, de la 35142 euro. Mașina va putea fi folosită atât pe șosele normale, cât și pe drumuri de off-road, deoarece se poate descurca fără probleme și acolo. Unii chiar spun că noul SUV de la Skoda va avea capabilități comparabile cu un Land Rover.

Skoda speră să își atingă ținta de vânzări ambițioasă pe care și-a propus-o prin creșterea cotei de piață în toate zonele din lume în care ea este prezentă. Și cum segemntul SUV-urilor este în expansiune, noul model al companiei se vrea a fi componenta cheie a acestui plan.

Designul mașinii care va fi disponibilă din 2016 va încorpora unele elemente de la modelele deja existente, inclusiv de la Yeti, combinate cu formele viitorului model de Skoda Superb. De asemenea, noul SUV va căuta să adauge și ceva fler gamei de automobile de la Skoda, un proces prin care compania la început odată cu prezentarea conceptului Vision C, la show-ul de la Geneva.

Vânzările Skoda s-au tot menținut pe un trend ascendent în ultimii ani, ajungându-se la 522500 de mașini achiziționate în prima jumătate a acestui an. Cei de la Skoda sunt de părere că și noul model de SUV va putea să aibă exact aceleași rezultate cu cele obținute de Yeti, care a reprezentat pentru cehi un uriaș succes.

SUV-ul din 2016 va împrumuta din tehnologiile folosite pe celelalte modele ale grupului Volkswagen, din care Skoda face parte. Lansarea noului model face parte dintr-un plan concertat de atac al companiei cehe producătoare de automobile, plan care urmărește lansarea de modele îmbunătățite o dată la fiecare 6 luni pentru atingerea țintelor de vânzări.

Distribuie acest articol: