Skoda prezinta noua Octavia Combi 4×4

Skoda prezinta noua Octavia Combi 4×4

Lansata in premiera mondiala cu ocazia Salonului Auto de la Geneva din acest an, noua gama de modele Skoda Octavia este pe cale sa se imbogateasca cu un al treilea membru, constructorul ceh dezvaluind recent primele fotografii oficiale ale versiunii Combi 4×4.

Urmand a fi disponibila la vanzare incepand cu luna iunie a acestui an, la un pret momentan neanuntat, cea mai noua generatie a modelului Skoda Octavia Combi 4×4 se bucura de un sistem de tractiune integrala imbunatatit, livrat in compania unui cuplaj Haldex de generatie a cincea, dar si a unui diferential blocabil electronic EDL cu functie XDS.

Skoda Octavia Combi 4x4

In ceea ce priveste gama de motorizari, viitorii cumparatori vor avea de ales intre trei unitati diferite – dintre care una pe benzina si doua pe motorina, cu puteri cuprinse intre 105 si 180 CP si care promit o reducere a consumului de carburant de pana la 14 procente.

Skoda Octavia Combi 4x4

Astfel, atunci cand este comandata in versiunea de baza – 1.6 TDI de 105 CP, noua Skoda Octavia Combi 4×4 are nevoie de numai 4.7 litri pentru a parcurge clasica distanta de 100 de kilometri. Urmatorul pe lista, propulsorul 2.0 TDI ofera un total de 150 cai putere si 320 Newton-Metri, in timp ce consumul de carburant se invarte in jurul valorii de 4.9 litri la 100 kilometri.

Skoda Octavia Combi 4x4

Cei care viseaza la o Skoda Octavia Combi 4×4 vor avea la dispozitie doar o motorizare turbo de 1.8 litri, capabila sa ofere undeva in jurul a 180 cai putere si 280 Newton-Metri. Valorile maxime sunt transmise catre toate cele patru roti exclusiv printr-o cutie DSG cu sase rapoarte, consumul de carburant fiind astfel de aproximativ 6.7 litri la 100 de kilometri.

Skoda Octavia Combi 4x4

 

Articol preluat de pe : http://www.4tuning.ro/masini-noi/skoda-prezinta-noua-octavia-combi-4×4-18354.html